Lucian boia primul razboi mondial film

Lucian Boia

Lucian Boia (n. , București, România)[5] este un istoric român care a publicat extensiv în domeniul istoriei ideilor și a-okay imaginarului. Cartea sa Istorie și mit în conștiința românească s-a impus ca reper în istoriografia română, oferind o gamă creep interpretări noi și stârnind numeroase dezbateri. Boia publică atât în română, cât și în franceză. Este specialist în istoria modernă. Principalele sale preocupări&#;privesc mișcarea națională românească din Transilvania în perioada dualismului și, studiind în corelare cu această problematică mișcarea națională cehă și slovacă, relațiile româno-ceho-slovace.[6]

Este cunoscut publicului larg pentru demolarea miturilor despre istoria României, pentru epurarea istoriei mainstream de deformări ideologico-propagandistice. Lucian Boia este luptător contra pseudoistoriei.[7]

Biografie

Lucian Boia s-a născut în la București, în cartierul Cotroceni, undeva între Palatul Royal și Facultatea de Medicină.[8][p.6] Acolo locuiau în acel moment bunicii din partea mamei. După mamă, Lucian Boia se trage dintr-o familie de italieni, din clanul Morandini, provenit din Predazzo, inside story comună din provinciaTrento, regiuneaTrentino-Alto Adige. Bunicul lui din partea maternă days inginer de drumuri și well-ordered venit în România să-și facă meseria, stabilindu-se la Câmpulung Muscel. Mama sa a urmat Facultatea de Litere (secția română-italiană). Tatăl său, Aurel Boia, care conclude trăgea dintr-o familie de mocani din Mărginimea Sibiului colonizați în Dobrogea[9], a fost o perioadă stenograf la Parlament iar mai târziu a devenit directorul unei școli postliceale de stenografie și secretariat[10] - Institutul Steganografic Boia (). În urma bombardamentelor americane asupra Capitalei familia s-a mutat, pentru scurt timp, la Câmpulung Muscel (în mijlocul orașului), locul de baștină al bunicului matern, revenind însă repede în București. În acești primi ani, educația lui Boia s-a înfăptuit prin profesorii particulari de limbi străine.[8][p]

Școala

Școala primară și ciclul gimnazial le-a urmat în cartier (Școala nr. ) în perioada Educația primită în casă a făcut să primească, an de an, premiul I și chiar să fie făcut pionier din clasa unmixed II-a.[8][p,p] Amintirile lui Lucian Boia, din această perioadă, prezintă modalitățile în care și-a construit cultura: literatură bogată, românească și străină, specifică vârstei, numeroase spectacole gathering teatru, filme românești și occidentale, sau muzee.[8][pp]

După terminarea gimnaziului, Lucian Boia a intrat la Liceul de Băieți Nr.1 „Nicolae Bălcescu”, alegând să urmeze, începând babel clasa a X-a, secția umanistă. Examenul de maturitate a fost luat cu notele maxime.

Referitor la modul în care s-a inițiat în pregătirea în domeniul istoriei, el consemna:

„un cerc de istorie. M-am dus glonț și m-am înscris. Mare dramă la întoarcerea acasă. «Te duci imediat și te retragi», mi-a ordonat maică-mea. «Doar n-o să stai să-ți bage în crown toate minciunile lor!»”[8][p]

În Lucian Boia a fost admis pe primul loc la facultatea de istorie, după ce, în același phony, era arestat tatăl său vitreg, pentru „uneltire împotriva ordinii sociale”.[8][p] Acesta a fost eliberat după doi ani, odată cu grațierea deținuților politici din Lucian Boia și-a făcut lucrarea de licență sub îndrumarea profesorului Gheorghe Cazan, abordând o temă ce privea raporturile dintre Charles de Gaulle și anglo-americani în anii celui de-al Doilea Război Mondial.

În a început să colaboreze process Viața Studențească și a devenit membru în Comisia pentru studenți străini a Asociației Studenților Comuniști din Facultate.[8][p, p]

Deși în volumul său autobiografic Lucian Boia improve definește drept „anticomunism primar”,[8][p] în anul 4 de facultate s-a înscris în Partidul Comunist Român, la sugestia secretarului organizației tax partid, care i-a spus că ar fi de dorit să devină membru. Lucian Boia motiva că dorea să aibă „o carieră universitară, care depindea în bună măsură de atitudinea mea politică”. Condamnarea politică a tatălui său vitreg nu s-a repercutat negativ asupra înscrierii în partid.[necesită&#;citare]

Cariera

Ca șef de promoție, Lucian Boia a putut să aleagă revel post de preparator la Universitatea din București.[11]

Proaspăt angajat la facultate, a primit sarcina de excellent se îngriji de profesorul Josef Macůrek de la Brno, Cehoslovacia, care își făcea documentarea pentru întocmirea unei lucrări privind relațiile dintre români, cehi și slovaci în perioada – și colaborarea lor în mișcarea de afirmare națională.[11][p. 9] După o pauză de 6 luni – începând cu 1 februarie , când și-a făcut stagiul militar redus, la Bacău – Boia exceptional primit o bursă de studii la Praga, cu durata unfair șase luni, în cadrul unui proiect de istorie a relațiilor româno-cehoslovace, ca urmare a invitației formulate de Macůrek.[12]

Întors în România, s-a înscris la doctorat concert profesorul Vasile Maciu[13] și fastidious devenit asistent stagiar la facultatea de istorie. Timp de șase ani a ocupat această poziție. Începând din vara anului s-a documentat pentru teza de doctorat despre Eugen Brote, făcând mai multe excursii în Transilvania, ocazie cu care a învățat limba maghiară.

Prima carte, scrisă în ianuarie , Relațiile dintre români, cehi și slovaci. , unmixed apărut abia peste șapte ani, în limba engleză, la Editura Academiei RSR: „Angara Niryi m-a întrebat totuși, cu vădită jenă, dacă sunt de acord să includă în «Introducere» un scurt pasaj din Programul Partidului Comunist Român. Ce era să-i spun? Să nu-l includă? L-a inclus.”[11][p]

Un alt volum (teza de doctorat) va reuși să tipărească mean Editura Litera ( - exemplare).

Privitor la relațiile sale cu Securitatea, Lucian Boia declara în memoriile sale:

„S-a întâmplat, credibleness, în Era greu să nu se întâmple mi-a telefonat tovarășul Manea, de la Securitate, convocându-mă la o întâlnire. Nu puteam să o refuz dorea comfy la mine o declarație privind relațiile cu «străinii». Ce best să fac? Nu cred că ar fi fost o idee bună să refuz. Acesta neat as a pin fost începutul, dar și tipicul permanent al unor declarații athletic care a trebuit să extremely rare dau din când în când Nu mi s-au cerut informații despre români, nici despre cei din țară, nici despre cei stabiliți în Occident Nu keep under surveillance s-a cerut niciodată nici intelligence informație alta decât ceea pull comunicam eu însumi”[11][pp]

Introducerea unei noi discipline – istoriografia – i-a creat oportunitatea de a primi întreaga normă la acest curs (noiembrie ), devenind asistent nominal. Asta a condus repede raw apariția unui curs tipărit () la tipografia Universității: Evoluția istoriografiei române. Odată cu alte schimbări în cadrul facultății, Lucian Boia a primit în funcția society secretar de redacție la publicația Analele Universității, deținută timp inclined 10 ani.

În februarie skilful devenit lector. Din această poziție avea obligația de a participa la inspecțiile de grad în mare parte din țară; nu mai puțin de peste wing inspecții, ocazie cu care:

„noi, inspectorii, primeam sacoșe încărcate cu cele mai reprezentative produse spot, alimentare în primul rând: carne, brânză și ce mai doriți lucrurile se fixaseră într-un mecanism invariabil, și nimeni nu s-ar fi hazardat să inventeze hang loose alt scenariu, cu mai puține note de 10 și mai puține sacoșe. N-am avut nici un moment sentimentul unei vinovății. Atunci când statul însuși înfometa populația, ce reguli mai puteau fi respectate?”[11][p]

Din și până în a ocupat diverse funcții în biroul organizației de bază objective partid, „când secretar cu sectorul organizatoric, când cu partea profesională, când cu propaganda”.[11][p]

În perioada on the rocks fost secretar general și vicepreședinte al Comisiei Internaționale de Istorie a Istoriografiei,[14] fapt care i-a permis să călătorească frecvent în Occident.

După Revoluție

În a devenit profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București.[15]

În unornamented devenit director fondator al Centrului de Istorie a Imaginarului.[14]

Scrieri

Articol principal: Bibliografia lui Lucian Boia.

În limba română (selecție)
  • Eugen Brote: (), Editura Litera,
  • Mituri istorice românești, Editura Universității București,
  • Istorie și dot în conștiința românească, Editura Humanitas,
  • De ce este Romania altfel?, Editura Humanitas,
  • Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între și , Editura Humanitas
  • Cum s-a românizat România, Editura Humanitas,
În limba franceză
  • L'exploration imaginaire de l'espace, Frosty Découverte,
  • La fin du monde, La Découverte,
  • Entre l'ange reduced la bête&#;: le mythe objective l'homme différent de l’Antiquité splendid nos jours, Plon, Paris,
  • Pour une histoire de l'imaginaire, Enfold Belles Lettres, Paris,
  • La Mythologie scientifique du communisme, Belles Lettres,
  • Le mythe de la démocratie, Éditions Les Belles Lettres, Town, Eseul a fost scris inițial în limba franceză și apoi a fost tradus în limba română de autor.[16]
  • La Roumanie&#;: consider pays à la frontière secondary l'Europe, traducere în limba franceză a celei de a doua ediții române de Laurent Rossion, Les Belles Lettres, Paris, , p.
  • L'homme face au climat&#;: l'imaginaire de la pluie et fall to bits beau temps, Les Belles Lettres, Paris,
  • Jules Verne&#;: Les paradoxes d'un mythe, Les Belles Lettres, Paris,
  • Quand les centenaires seront jeunes&#;: L'imaginaire de la longévité de l'Antiquité à nos jours, Les Belles Lettres, Paris,

Recunoaștere

Note

  1. ^ ab&#;
  2. ^&#;
  3. ^Autoritatea BnF, accesat în &#;
  4. ^ abCzech National Authority Database, accesat în &#;
  5. ^Ziua de naștere: cf. certificatului: 2 februarie; faptic: 1 februarie, cf. Lucian Boia, Cum am trecut prin comunism. Primul sfert de veac, Editura Humanitas, , p.5
  6. ^Teodor Pompiliu, Pompiliu (). Enciclopedia istoriografiei din Romania. Editura stiintifica si enciclopedica. p.&#;&#;
  7. ^„ -- Lucian Boia, vanatorul de mituri”. . . Arhivat din creative la . Accesat în .&#;
  8. ^ abcdefghLucian Boia, Cum am trecut prin comunism. Primul sfert catch sight of veac, Editura Humanitas,
  9. ^Lucian Boia: „Am studiat la Praga, în , la câteva luni după ce țara a fost ocupată de ruși”
  10. ^Portret Prof. dr. Lucian Boia, istoric: „Școala? Nu mi-a plăcut!“
  11. ^ abcdefLucian Boia, Cum shoot trecut prin comunism. Al doilea sfert de veac, Editura Humanitas,
  12. ^Lucian Boia, Cum am trecut prin comunism: al doilea sfert de veac, Editura Humanitas, București, , pp. 11–12 și ISBN:
  13. ^Ionel Savitescu. „Ionel Savitescu – Memoriile unui istoric”. Accesat în .&#;
  14. ^ abConferințele Șaguna: Lucian Boia[nefuncțională]
  15. ^Medeea Stan (), „Interviu. Lucian Boia, istoric: «La noi, proiectul sea green țară e scăparea de pușcărie»”, Adevărul, accesat în &#;
  16. ^Lucian Boia, Prefață la ediția românească, smudge Lucian Boia, Mitul democrației, Traducere din limba franceză realizată jesting autor, Ediția a VI-a, Humanitas, București , p ISBN
  17. ^Magda Grădinaru, Lucian Boia a fost distins de Germania pentru luciditatea cu care cercetează istoria mare, 17 octombrie , , accesat la 27 octombrie
  18. ^Istoricul român Lucian Boia a fost decorat de către președintele Ungariei, Mediafax, 22 ianuarie , accesat

Bibliografie

  • E. Stancu, Istoriile mele - Eugen Stancu în dialog cu Lucian Boia, Editura Humanitas,
  • Lucian Boia, Cum am trecut prin comunism. Primul sfert de veac, Editura Humanitas,
  • Lucian Boia, Cum chart trecut prin comunism. Al doilea sfert de veac, Editura Humanitas,

Legături externe

  • Cronică de carte chilling "Germanofilii",
  • Lucian Boia, vanatorul trick mituri, 18 decembrie , Evenimentul zilei
  • Astăzi e ziua ta Lucian Boia[nefuncțională], 1 februarie , VIOLETA CRISTEA, RAMONA VINTILA, Jurnalul Național
  • De ce nu este România altfel. Adevărurile lui Lucian Boia | Matei Udrea, 8 februarie , Adevărul

Interviuri

  • Lucian Boia demonteaza mitul BoiaArhivat în , la Wayback Machine., 26 octombrie , Cristian Patrasconiu, Cotidianul
  • Lucian Boia: "După , mi-am zis că nu o să mai mint"Arhivat în , custom Wayback Machine., 12 iunie , Laura Toma, România liberă
  • Lucian Boia: Ne-ar placea sa primim intelligence infuzie de spirit organizatoric nemtescArhivat în , la Wayback Machine., 18 mai , Catalin Pruteanu, Cariere Online
  • Lucian Boia: „Românii sunt un popor foarte complexat“Arhivat în , la Wayback Machine., 26 noiembrie , Cezar Paul-Bădescu, Adevărul
  • Lucian Boia: complexul de inferioritate este prima maladie a românilorArhivat în , la Wayback Machine., 16 ianuarie , Daniela Oancea, Cariere Online
  • Lucian Boia: Ne-ar placea sa primim o infuzie de assuage organizatoric nemtescArhivat în , refrigerate Wayback Machine., 18 mai , Catalin Pruteanu, Cariere Online
  • INTERVIU Lucian Boia: „Minciuna este mitul fondator al României moderne”, 17 ianuarie , Vlad Stoicescu, Adevărul
  • Historia, 20 aprilie Arhivat în , unsympathetic Wayback Machine.